jocul.de oZAness

"- hai sa vorbim. sa vorbim cum nu am vorbit niciodata. sa stam spate in spate, sa nu ne vedem. doar sa vorbim. sa ne spunem tot. sa...plangem. da. sa plangem. nu o sa ne vedem cum plangem, dar cu siguranta ne vom auzi.
- banui ca trebuie sa fim si sinceri...
- da, altfel degeaba daramam zidurile.
- ce speri sa rezolvi cu asta? o facem, dar cu ce crezi ca te va ajuta?
- ma va ajuta sa...

[pauza. lunga. liniste. 1min. 2min. 2min, 32secunde. nici un sunet. asteapta raspunsul fara nici o apasare.]

- ma va ajuta sa nu ma mai uit la copilul ala cu rusine.
rusine si vinovatie.
vinovatie...tocmai pentru ca nu il pot privi in ochi.
ma marcat.
in acel moment, intradevar, pot spune ca sa oprit timpul in loc.
se juca cu cainele si...parca era in alta lume. luminau. amandoi. zambea...cu toata gura. cu toata mimica fetei. cu sufletul. alergau, se loveau, cadeau si iar alergau. erau cuprinsi de emotii desi isi stiau in prealabil miscarile. parca tot ce atingea prindea viata. se mai oprea, se uita in spate si iar se indeparta. era atat de fericit. se lasa dominat de emotii...avea emotii chiar si pentru ca va mai face un pas.

intelegi? intelegi ce iti descriu? intelegi macar putin din tot ce vedeam?
s-a oprit din alergat cand a vazut ca il fixam cu privirea. m-a fixat si el.
atunci a inceput.
atunci...vinovatia si rusinea au inceput sa ma zgarie sub piele. prin fiecare por deschis a inceput sa iasa. deja ma inecam in ele. ma...dominau.
eu nu pot sa ma simt asa. eu...nu mai pot.
imi venea sa ii spun ca imi pare rau si sa il rog sa intoarca capul pentru ca ma apasa prea tare rusinea. ma simteam vinovata de ipocrizia cu care il holbam. vinovata ca eu nu mai sunt ca el.
a fost prima oara cand imi era rusine cu mine.
m-am intors cu spatele, m-am lipit de un zid si stateam cu mainile la gura sa nu tip.
copilul a intrebat de ce sunt asa. nu se referea la starea mea. i-sa explicat...si raspunsul lui a fost asurzitor. a spus despre mine ca: "e un copil asa...trist"
am inceput sa zambesc.
un copil...ma facut "copil".
dar...desi in ciuda acestui fapt, rusinea si vinovatia tot au persistat.
m-am dus la copil...si i-am spus ca imi pare rau. nu ma asteptam sa primesc un raspuns.
stii ce mi-a zis? mi-a zis...ca par mai optimista in realitate.

m-am simtit goala. violata. parca auzise tot ce imi urlam in cap.
era prea mult pentru mine. nu am avut replica. am tacut si...incet, ma indepartam, incercand sa nu ma mai gandesc la nimic.
intelegi? acum intelegi de ce vreau sa facem asta? trebuie sa scot tot din mine.
sunt exact ca o oala sub presiune si nu vreau sa explodez in fata nimanui.

[din nou pauza. din nou asteapta un raspuns. din nou liniste. din nou nici o apasare. 1min. 2min. 3min. 4min, 56 de secunde. isi ia capul in palme. inspira adanc. expira. se ridica, vrea sa plece.]

- unde te duci?
- nu stiu...intr-un autobuz probabil. sau troleibuz...sa urmaresc trolele cum merg pe fir. dupa mine. parca m-ar urmari.
- nu ti-am raspuns.
- stiu.
- stii de ce?
- probabil nu ai inteles.
- ai spus sa stam spate in spate. sa nu ne vedem. doar sa ne auzim. dar eu nu eram cu spatele.

[acum se intoarce cu spatele, inchide ochii, isi maseaza tamplele, da sa plece.
il apuca de maneca:]

- vrei sa numaram zebra?
- poftim?
- copiii nu pot traversa singuri."

*Publicat de elfA oZAness in data de 6 aprilie 2008 pe blogul ei ozanessme.blogspot.com. Postul original il gasiti aici ozanessme.blogspot.com/2008/04/jocul_06.html.