Drumul pana acolo a fost greu. Am pornit pe un frig naprasnic, fara mancare, fara ceva de baut, fara tigari... am indurat frigul, fetele inspaimantatoare din jur, noroiul pana la glezna, fiarele care ma incolteau la tot pasul, am tras de mine, pas cu pas, idee cu idee, scrasnind din dinti. Dar am ajuns. Am deschis cu speranta innecatului de a ajunge la mal usa, am tras aer in piept cu pofta, si am pasit inauntru. Speranta unui loc primitor s-a faramat. M-a invaluit un intuneric cenusiu, pereti murdari, plin de desene lipsite de inspiratie, un miros intepator. Inauntru o multime de oameni incrancenati. Zumzet asurzitor. Mi-am facut loc printre mame cu fete disperate ce isi tineau pruncii la piept, tati care se imbranceau pentru un petec de scaun, oameni de toate varstele pe ale caror chipuri citeai instinctul de pradator, ura. Intr-un final, mi-am gasit loc intre doua babe care pesemne ca pierdusera socoteala anilor. Mirosuri de mucegai se ridicau de sub fustele lor si-mi gadilau narile. M-am inarmat cu rabdare. In scurt timp broboane de sudoare mi se jucau pe frunte. Priveam increzator spre usa care odata se va deschide si pentru mine. Timpul trecea lent, sadic cu suferinta noastra. Dupa o asteptare crunta, USA s-a deschis, o doamna cu halat alb a deschis gura intr-un zambet schimonosit si a strigat: "urmatorul!"...stiam ca eu sunt. Am purces inauntru, intr-o camaruta un pic luminata de un bec galben.
In sfarsit am putut sa imi iau reteta! Inauntru am stat 3 minute. Afara am asteptat 1 ora si jumatate. Am iesit fericit cu hartia binecuvantata in mana, i-am privit cu ironica compasiune pe cei nenorocosi, am zambit larg, si am pornit spre casa.
Alex Varninschi, anul I, UAIC, Jurnalism și Științe ale Comunicării
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
păreri