RESPIRAŢIA DIN RECLAME - Lucian Alecsa, Cronică literară, Revista Hyperion

Reclama nu numai că este sufletul comerţului, de multe ori se extinde pe corpul social ca un pecingine provocând și nevroze celor sensibili. Nu-i nicio glumă, zilnic ni se servesc tot felul de reclame, care din care mai șuie, care de multe ori nu cad bine nici chiar „adrisanţilor”. Apoi, multe dintre aceste reclame sunt făcute pe genunchi, fără formă, fără fond, care vin doar să șocheze, nu să-și transmită un mesaj coerent și de bun simţ. Tânăra generaţie poate că suferă cel mai mult din această cauză: de multe ori lehamitea îi ia pe tineri în „custodie” fără a le mai lăsa timp și pentru respirări estetice. Sunt și excepţii. Răzvan Buzilă a găsit de cuviinţă să se folosească de partea hazoasă a reclamelor și s-o transforme în poezie. Volumul de faţă, intitulat sugestiv „Respiraţii din Reclame”, apărut anul acesta la Editura Vinea, din București, stă mărturie în acest sens; ba mai mult, poetul antrenează în poeme îndeajuns sarcasm încât să evidenţieze desuetul acestora. Chiar dacă este o carte de debut partitura scriiturii este matură și originală, poetul nu se apleacă și nici nu cedează în faţa vreunui vârtej poetic, ia poezia în piept cu mult curaj dându-i o formă care să-l mulţumească și în același timp să-i mulţumească și pe cititori. Lecturând o astfel de poezie ești tentat să crezi că imaginaţia autorului nu face decât să tușeze niște poze extrase din cotidian găsindu-le în cele din urmă o formă coerentă de proiectare în faţa cititorului. Nu este chiar așa. Ochiul poetului extrage tocmai partea nevăzută a realităţii, locurile în care fermentează dejecţiile societăţii, ambalându-le în metafore hazoase inervate de multă batjocură. Poemele lui Răzvan Buzilă par străbătute de oboseală și „sictir”. Nu e chiar așa - au sensibilitatea lor, au vioiciune, multe sunt frisonate chiar de-un romantism ascuns. Vorba aia: ce-i la vedere, nu se citește. Poemele nu-s lipsite de candoare, discursul liric este străbătut de sentimente frumoase, de iubire. E drept, intenţia vădită a poetului este să le treacă în derizoriu. Chiar și atunci când bășcălia și oboseala domină poemul, din loc în loc apar și respirări pline de optimism și de „melancolie împuţită”. Mă voi opri la poemul „Oboseală peste tot în lume” în care apar toate aceste impulsuri lirice : „peste tot în mine nu mai clipesc / dimineţile-s curate / și parcă plec / prea apăsat pe vârfuri vii / în fustiţă cu buline rozalii / și-mi faci surpriză /eu te aud dar mă prefac că nu / aștept să-ţi joci rolu’ /ca să mi-l joc și eu pe-al meu / realitate cumplită / mii și mii de diapozitive / of uneori îţi dai în cap / să rămâi numai pixeli / și-ai vrea să deţii eternitatea asta / sub o scoarţă de copac / în molecula spiritului / cu drag / latră câinii pe faleza / din inima ta / și marea face fosfor / în închipuiri / valurile călătoresc / și spaţiul rămâne doar un concept vechi / și apar regretele și toate nuanţele / alea gri pe care doreai să le eviţi / melancolie împuţită / ce frumoasă ești / pe vârfuri suntem toti mai înalţi / mi-ai zis odată / și de atunci ne antrenăm / să stăm pe vârfuri împreună prin casă / ne-am luat și trenning de la adidas pentru asta / și așa ajungem mai ușor la chestii ne înălţăm / iar momentu’ în care ne desprindem / cu călcâiele goale de pe podeaua rece / e un slow mo lung și delicat / pe vârfuri toată planeta e mai grandioasă / și puștiul murdar / pleacă încruntat din pragul nostru / un covrig e ok / la noi funcţionează / când suntem înfometaţi / apoi ne iubim ca la început / ne chiorăie maţele / el pe cine să iubească / sau de cine să ie iubit / bălţi de petrol în ochii pustiului oriental / ca și cum toată foamea ar fi luată de aici / și dusă acolo / kamikaze / locuim într-un tobogan occidental / și ne e bine zicem noi / ne dăm în el / iar și iar și iar / până înnebunim./” La prima lectură poemele lui Răzvan Buzilă par încorsetate în infantilism, temele vin dintr-o viaţă trăită pe sponci, așa de azi pe mâine, într-un cămin studenţesc înconjurat de-o lume pestriţă, dar nu este deloc așa. Fiorul liric se simte până-n și-n cuvintele cele mai banale, fiecare vers are încărcătura lui emoţională, antrenează o trăire, un sentiment. Cotidianul este cel mai ofertant izvor de inspiraţie, de peste tot din jurul lui absoarbe poezie, și din cele mai insignifiante gesturi ale colegului dar și din expozeul zilnic ce ni-l oferă societatea, orice poză a realităţii este purtătoare de poezie, important să știi s-o extragi și s-o postezi în ștanţă lirică. Botoșaniul, orașul de baștină este atent palpat, ești tentat de multe ori să crezi că se găsește undeva la marginea lumii și toate relele pământului aici sunt adunate. Poetul pune accent și pe viaţa lui rebelă, ne-o expune în toată „jegoșenia” sa, pe alocuri epatantă, lucru ce nu dă prea bine poemelor, le diluează substanţa lirică. Golul din suflet se relectă până și-n somn, îţi anulează visele dându-ţi senzaţia că „dormi fără scop”. Poemul „când dormi și nu visezi nimic” este de-un rafinament aparte, are o anume acurateţe stilistică și chiar dacă sunt aruncate intenţionat și câteva imagini grotești, merită citat în întregime: „ai senzaţia că dormi fără scop / și pe undeva așa și e / am învăţat că paranteza strică / că nopţile pierdute se simt / că soarele luminează /doar lucrurile care merită luminate / că minciunile sunt rele și te fac să nu dormi nopţi / de la capete / vieţile noastre par îndepărtate / sunt tot aici între lumea mea și lumea ta / ne ghiontim în spaţiu / încă mai știu locul exact al fiecărei aluniţe de pe corp /inca mai stiu cum sa te ating / ca să mă recunoști / încă mai pot să-ţi ţin părul când vomiţi / să-ţi zic că ești ok / tu să mă crezi / am învăţat din lucruri mici / cum ar fi soarele lucind pe podea / un duș rece vara / emoţii la întâlnire / fiindcă vreau prea mult / si de asta gresesc / căutând idealul / descopăr tot mai mult că nu există / am învăţat că sunt lucruri mai importante / decât dragostea și parisul / aș vrea să uit asta / să uit pașii pe care-i facem / și suletele de care depindem / să fiu mic și prost / să am o prietenie strânsă / și toate ţigările poștite în doi /să nu-mi mai amintească de tine./” Sunt poeţi care înclină steagul după prima carte, în schimb următoarele volume de poezii ale lui Răzvan Buzilă vor aduce, sunt convins, noi surprize. http://stiri.botosani.ro/img/uploads/Hyperion_4-5-6_2012.pdf - pagina 78