Toată săptămâna am trăit o duminică leneşă, ce-şi încălzea frumos degetele pe cana de ceai aburind, pe cana mea! Şi când te gândeşti că abia aşteptam să plece, să-şi ia labele de pe cana mea preferată, abia aşteptam să se evapore într-un strop de entuziasm faţă de orice mic nimic. Dar am trăit-o, aşa lungă ca o cafea proastă, ca un gol urât. Şi încă nu s-a terminat. Dacă aş trăi într-un desen animat, aş face duminicile ilegale. Duminicile sunt înfricoşătoare, câteodată se întind pe anotimpuri întregi şi-ţi paralizează ceea ce alţii au avut grijă să-ţi dirijeze încă de la început. Voinţa. Tragi obloanele şi scoţi totul din priză, nu-ţi mai spune nimeni ce ar trebui să vrei, problema e că acum, în pântecul duminicii, nici tu nu mai ştii. Duminicile lungi te îmbolnăvesc. Aseară ai uitat să-ţi spui rugăciunea şi acum te-a răstignit duminica pe un cearşaf murdar.
Dar dacă te uiţi mai bine, îţi place. Oamenii sunt extraordinari, oamenii sunt încă frumoşi. Cum caută ei mântuirea, cum şi-o doresc, cum o visează, cum n-au habar că nu-i nicio salvare la mijloc, la capăt, la neînceput. Cum văd ei lumea, cum cer răsplată veşnică pentru negustarea unei plăceri, cum vânează virtuţi din înaltul cărora se cred sfinţi, cum judecă şi cum blesteamă, cum cred ei că ştiu! Ce drăguţi sunt, bieţii măscărici, şi ale lor suferinţe numărate. Gata. Îmi leg duminica de piciorul patului şi plec. Iubirea e oricum supraestimată de frustraţi şi batjocorită de onanişti. Cei care o trăiesc ştiu că treaba e simplă, pentru că aşa trebuie să fie.
m-am oprit din scris tema ca nu puteam sa ma abtin sa nu citesc ceva scris de cea mai bujie dintre bujii.
RăspundețiȘtergereaa... sa stii ca-mi place titlu. au meritat cele 5 min. :D
RăspundețiȘtergere5? mie mi/a luat 2... :))))
RăspundețiȘtergerehahaha! se termina patetic rau, dar sincer :)) (si fara precipitatii, da?)
RăspundețiȘtergerebine na. "5" :D
RăspundețiȘtergereasa ai scris pe mess de asta zic ;;)
chiar am dat bine cu tema aia. o sa pun pe blog. ca se potriveste.
sefu, anonimu nush cine e, dar lui i-a luat 2 minute! mie 5, cum am spus pe mess :))
RăspundețiȘtergeremie mi-a luat mai mult de 5, deci, implicit, mai mult de 2. pentru ca trebuie inteles, nu doar citit :D
RăspundețiȘtergeresi-mi place cu se termina, miss buji. bravo :)
multumesc alessya
RăspundețiȘtergereaaa da. sa fac cunostintele. Buji - Alessya!
RăspundețiȘtergereAlessya - Buji! - ce metode:))
eeh daca a preferant sa fie anonim e neinteresant.
incantata! ;)
RăspundețiȘtergere( ce metode tuuu ;;) )
si eu si eu! (incantata cu intarziere, scuzati :)
RăspundețiȘtergereis eu wa,
RăspundețiȘtergere:))
rzv.
mi-a luat 2, poate fiindca n-am inteles ;))