Revista Bumbac recomandă: ROMANUL ROMÂNESC PERVERS de Kiki Vasilescu

Carte desemnata "TOP VANZARI' in cadrul retelei de librarii Diverta.

"Romanul romanesc pervers", dupa un roman de Mateiu Caragiale, este un roman scandalos. Scandalos de indecent, scandalos de comercial, scandalos de brutal, scandalos de actual. - Kiki Vasilescu

"Pur si simplu cel mai bun roman romanesc pe care il veti citi anul acesta".
Dragos Vasile, Academia Catavencu

"Explozia literaturii pentru care sexualitatea nu mai constituie nici măcar o provocare îşi află un penetrant vârf de lance erogenă în opera lui Kiki Vasilescu".
Dan-Silviu Boerescu, Playboy Romania

"O placere intelectuala despre care unii cred ca ar trebui interzisa cu desavarsire".
Gabriela Simon, Cotidianul

Cultura la misto Episod despre Dragos Bucurenci (by Kiki Vasilescu)





Nerecomandat persoanelor sub 16 ani. Citeste mai departe...

Attila nu era nici măcar ungur (De Bujie)

Am un ochi mai mare şi unul mai mic. Pleoapa ochiului stâng atârnă mai leneş decât cea dreaptă când sunt obosită. Va trebui să-mi revizuiesc ideea de frumuseţe, ca să mă pot suporta. Voi considera frumoşi de acum înainte şi oameni care odinioară mi-ar fi părut necalificaţi pentru treaba asta. Haha. Mint. Cum să fac asta? Pe măsură ce-mi descopăr - să le spunem - slăbiciuni fizice, îmi dau seama cât de puţin importante sunt atributele. Probabil tre să mă descotorosesc de atribute să ajung „om”. Ţin minte exact momentul în care i-am observat lui Attila ochiul obosit, mai mic decât celălalt ochi, moment în care am avut o senzaţie ciudată, uşor neplăcută. Senzaţia asta s-a imprimat de atunci în mine şi acum, vreau, nu vreau, am iar de-a face cu ea. După câţiva ani, eu am un ochi mai mare şi altul mai mic, eu!! Sunt nebună să cred că dacă nu i-aş fi observat urâţenia din ochi, astăzi, eu nu mi-aş vedea-o pe a mea, pentru că fizic vorbind, nu s-ar afla acolo? Nebună sau nu, sunt sigură de asta. Certitudinea mea stă umăr în umăr cu alte certitudini din cazuri asemănătoare, iar certitudinile mele sunt aproape palpabile. Când eram mică, îmi plăteam certitudinile cu julituri în genunchi care nu mă dureau, mă lăsau mută. Nu puteam plânge, doar contemplam roşul incredibil al sângelui ce-mi inunda zgârieturile şi atunci ştiam: greşisem undeva. Orice lovitură, orice împiedicare, orice cădere era percepută ca un fel de atenţionare, „hei, ai grijă ce faci”, „hei, ai exagerat cu astea!”, „hei, mai încet”, „hei, mai gândeşte-te!”. Era ca şi cum Dumnezeu m-ar fi tras de urechi pe loc iar eu, uimită că m-a prins, îi mulţumeam ruşinată contemplându-mi juliturile şi micile vânătăi. Alteori, mă enerva teribil. Mă loveam din senin şi întrebam furioasă „Acum ce-am mai făcut?? Aaa?? Ce?” Era semn că mai crescusem. Ştii ce se schimbă când creşti? Raporturile. Legile rămân aceleaşi. Când creşti, Dumnezeu se ascunde şi chiar dacă te trage de urechi, o face la intervale ciudate, o face ba după foarte mult timp după ce ai greşit, să ai timp să uiţi că ai greşit, ba după ce tocmai ai făcut ceva extraordinar, ceva admirabil. Şi atunci te înfurii, „now what?”. „Now what?” am spus eu când mi-am văzut ochiul. What the fuck mai e şi asta, măi Attila, măi! Ce treabă ai avut tu să te bagi în bătaia privirii mele, să te impui cu urâtul tău în gândurile şi simţirea mea? Să mă contagiezi prin cordonul judecăţii mele care-ţi lega pleoapa căzută de fiinţa-mi intimă! Altă treabă n-ai avut! Evident, e mai funny să dai vina pe ceilalţi când e clar că-i doar problema ta. Rândurile de mai sus în care mă luam de Attila sunt puse de amorul artei. Căcat! De ce mereu trebuie să ştiu unde greşesc şi să recunosc? De ce mereu sunt aia conştiincioasă şi cică înţeleaptă? Ştii cum mă face asta să mă simt? Ca atunci când, legat la ochi guşti o băutură cu încredere, şi odată dezlegat vezi că era amestecată cu pipi. Şi scuipi dar tot naşpa e. Doar ideea că ai băut pipi odată te va şicana la demnitate, ideea dom`le. Da mă, am zis „ce urât eşti, Attila!”. Happy now? Îmi dai ochiul înapoi? Normal că nu. Ia uite, câta-i catharsisul. Ştiu de ce nu mi-l dai. Pentru că pot şi fără. Pentru că într-o zi voi rămâne şi fără degete, fără buze, fără miros, fără auz, şi voi putea şi atunci. Şi o să-mi iei tot trupul şi voi putea şi atunci. Pentru că Attila nu era urât, nu era frumos, nu era nici măcar ungur. El doar era, de n-ar mai fi fost. Dar mai degrabă a fost, nu? Şi am fost şi eu şi încă mai sunt şi am un ochi mai mare şi unul mai mic. Şi acum intră fuguţa pe pitzipoanca. Uită-te şi taci, nu comenta, nu judeca, doar zâmbeşte senin ca şi cum ai avea un ochi mai mare şi unul mai mic. Totul e ok. Dacă te scapi, ai băut pipi, fraiere! Attila nu era nici măcar ungur...

Blog Bascalavista, baby!

• Dorine, auzi?
  

• Niciodată nu ştii câţi de i tre` să pui

  
  

Citeste mai departe...

Dorine, auzi? (De Buji)

Am tot scris. La un moment dat m-am şi văzut. Eram acel om al străzii care ţine o pancardă de carton: „Jesus is coming. The end is near!”. Un fel de reminder dar jalnic poziţionat, total ineficient, total bătubil-joc. Ce dacă poate lucrurile chiar se duc naibii, când tu stai cu pancarda aia în mână nu faci decât să trezeşti suspiciuni de nebunie în trecătorul x în cazul în care ţi-ar acorda atenţie. Repent, you fools! Pun pariu că dracu duce o campanie de „întoarce-te la Dumnezeu, credinţa te va salva” prin mii de dubioşi slinoşi, pentru ca toată chestia să pară penibilă unui individ cu ceva neuroni.
Dar gata, mi-a ajuns. M-am plictisit de mine şi de mascarada asta, de nota moralizatoare. Nici măcar nu pot să spun că a fost amuzant. Amuzant începe să fie abia acum. N-am absolut niciun plan. Şi tu cine naiba eşti? Eşti plecat la cumpărături? Eşti în vreo cafenea? Pot să-ţi spun Dorin? Bineînţeles că pot, cum ai putea să mă opreşti? Dorine, ţi-ar plăcea să te alint patapievici cu p mic? Nici mie. Dorin, Dorin, eu pot să-ţi văd ceafa. E ca orice altă ceafă. Pentru doi sau trei din lumea asta toată, ceafa ta nu e ca orice altă ceafă, doar pentru că e a ta. Ia vezi, câţi au mai rămas, Dorine? Cam mulţi, mai calculează o dată. Pot să-ţi vând o oglindă cu ramă pictată, dacă vrei să-ţi vezi ceafa, când o să-ţi dai seama că eşti singur. Lasă naibii microcipuripurile şi încălzirea globală, cocalarii şi piţipoancele, ultima modă în materie de materie, fă odată calculul ăla! Am nevoie de bani. Am o oglindă pentru tine, ţi-am spus. „I love my mtv.” Vreau să-mi cumpăr încă un hamac şi câteva albume de pictură. Vreau să plec în India. Tu ce vise ai, Dorine? Vrei faimă şi bani? Astea-s pentru golani. Tu trebuie să devii un sfânt, Dorine. Ştiu că vrei. Pot să aranjez treaba cu nişte camioane cu nisip, îţi facem un mic deşert în centrul oraşui, te instalezi acolo, înduri un timp şi gata, eşti un sfânt Dorine, golanule. Haha. Hai, când te hotărăşti, îmi dai un semn, ok? Am nevoie de bani. Vreau să văd lumea toată şi nu vreau să o văd singură. Avionul costă. Îmi iau killerul cu mine, o să fie frumos. Tu unde vrei să mergi, Dorine? Oriunde atâta timp cât nu ajungi nicăieri? Îţi fac un labirint fără ieşire de toată frumuseţea, arbust înalt, dens. Se aranjează repede. Cu tai chi-ul nu merge. Unii şi-au căutat sinele la tai chi, după o lună s-au plictisit şi au cerut banii înapoi. Domnule, mie să-mi dai sinele! Nu mă interesează ţăruşii tăi! Dar, Dorineeee, nu am eu grijă de tine? Labirintul fără ieşire e cheia. O să treci prin atâtea încât va trebui să treci şi prin tine, tot căutând. Nu fi fraier, nu te lăsa Dorine, eu ştiu că tu poţi fi fericit, meriţi asta. Dă-mi un semn şi aranjăm. Haide, că am nevoie de bani. Da? Nu de alta, aş mai sta cu pancarda în stradă, dar dracu nu plăteşte la timp. M-a păcălit...şi eu am avion duminică.


Blog Buji: Bascalavista, baby!

Citeste mai departe...

Leave this shit behind (de Alexandru Cozlac)

Nu-mi doresc decat sa reusesc sa-mi doresc ceva. Momentan paharul nu se mai masoara intr-o jumatate plina si una goala, ci in mai multe jumatati decat ar trebui.
Crap seminte si ma uit la teve. Ma gandesc la mine, apoi la Osetia de nord & Osetia de sud si toata harababura aia si apoi ma gandesc la lucruri inutile. Unu' are la status "cu putin, faci mult" si asta ma sperie putin mai mult decat ar trebui. Dar e ok.
Nu e vina noastra ca s-a intamplat ce s-a intamplat. Si totusi, inca nu s-a intamplat nimic. Deschid sertarul si-mi scot un CD si-l pun in pc. Si pc-ul reactioneaza instant. E oribil cand simti ca tre' sa scrii ceva si n-ai chef, cuvinte si mai mult decat atat, talent. E ca si cum ai fi barbat si ai vrea sa nasti tu in locul ei, daca s-ar putea. O durere exterioara sa te faca apoi sa te indoiesti de raportul placere/durere. Sa-ti spui in sinea ta ca primul sarut a fost un bullshit. Ca prima atingere a fost un bullshit. Ca prima seara pe care ti-ai petrecuto cu el a fost un bullshit si ca nu se merita. La asta ajungi daca iti doresti, poate, peste masura sa scrii ceva. In anuminte momente ale vietii si in anumite conditii Citeste mai departe...

Niciodată nu ştii câţi de i tre` să pui (De Buji)

Da dom`le! Spunea o tanti la tv, pe vremea când încă mă uitam la cutiuţa cu imagini, că gramatica nu-i o fată pe care o agăţi pe stradă. Sunt de acord, dar asta numai până la ora 11 noaptea. După ora asta, mă revolt! Păi, mă pune pe mine la colţ o chestie făcută din două îngrediente cu nume de boli, respectiv sintaxă şi morfologie? Şi se ţine de mână, gagica asta, cu terminata aia de ortografie! Şi vin peste mine noaptea după 11 şi mă bântuie şi mă chinuie, şi îmi şoptesc la ureche pe zece voci - vezi că ai scris cu doi de i, vezi că ai pus cratima aiurea, oare se scrie cu liniuţă, bă, ce dracu, am scris corect? Chibrite, chibrituri, mă scarpin în cap, de fapt nu am cum să mă scarpin în cap, e o expresie aiurea asta, şi mă enervez şi scriu china cu c mic şi mă ridic naibii de pe scaun că nu mai îmi simt bucile de la atâta efort `telectual!! Mda.
Şi atunci mă revolt! Şi da, mă repet! Şi scriu cu greşeli, mă exprimez original, inventez cuvinte cu maţe lăbărţate şi provoc scârbă gramaticiii (fraierooo, ţi-am pus 3 de iii, na, ce mai faci acu??) Fac din semnu exclamării o bilă pe care o arunc spre o armată de semne de întrebare, joc popice că-i mai propice şi mă aprind ca un licuric în noaptea asta de taină în care mă hărţuieşte la virgulă o curvă de gramatică. Eu, adică io, pun gramatica în lesă şi o calc blând pe creştet, nu-i făcută decât din reguli şi-mi inspiră milă. Mâine dimineaţă îi dau drumul să facă pipi pe lucrările mele de şcoală, îi dau voie să-mi parfumeze foile cu mirosul ei de cărţi vechi pline de bacterii, îi ofer un moment de glorie întru conştiinţele de lemn ale profesorilor prea crispaţi ca să mai fie simpatici. Dar, frumoşii mei, am şi io limitele mele. Iar limitele mele sunt limitele gramaticiii mele.

Aşa că nu mă judecaţi! Şi dacă aveţi plăcerea de a mă corecta, făce-ţi-o

cu tact şi voioşie. Sau n-o mai faceţi deloc!

P.S. Textu mi-a fost inspirat de muzul Luc, după ce a scos chestia devenită deja titlu. E un manifest pentru respect. Îi ştiţi pe ăia care abia aşteaptă să mănânci o literă ca să-ţi scoată ochii că eşti agramat şi incult şi etc.? Sigur îi ştiţi. Ideea e să nu devenim ca ei. Câteodată, gramatica E o gagică pe care o agăţi pe stradă...după 11 noaptea!

Blog: www.bascalavista.blogspot.com

Citeste mai departe...

Cafeau lu' Spiri. Text publicat in revista lu'Buji: Caffee Breal

"In fiecare dimineata obisnuiam sa bem cafeaua impreuna. Eu ca de obicei mai dulce, tu, mai amara. Ma trezeam dimineata si pregateam repede cafeaua, cu ochii pe jumatate inchisi. Ma asezam la masa cu cafeaua in fata iar in partea cealalta, simetric, ceasca ta, aburind.
Asteptam asa cateva minute si te vedeam in tocul usii, pe jumatate adormita, sumar imbracata zambindu-mi iubitor. Asa incepea fiecare dimineata, aceeasi minunata rutina: tu...si cafeaua. Prima intalnire...a fost tot la o cafea. Eram amandoi emotionati si timizi, eu iti mangaiam coada ochiului iar tu imi zambeai ascuns. Ne zambeam si ne vorbeam timid; intre sorbituri de cafea.

Dar dupa un timp, tot la o cafea m-ai chemat.. si m-ai certat, ai plans, am plans.... am baut cafea si ai plecat; de tot.

Acum imi beau singur cafeaua, iar uneori ma uit spre tocul usii, iar cafeaua mea devine tot mai amara."


Citeste mai departe...