prins

cu zgomotul care închide ochii

ai putea face un acord plăcut între

o gură mare vorbită și liniștea din timpul ploii

când

blocurile se umezesc gri

ai putea să-ți pocnești ușor fața cu zâmbete adunate

din palme

picătură cu picătură

devii un fel de exil propriului corp

pentru că fără piele te-ai îmbrăca în străzi și

atunci ți-ai deschide fiecare centimetru

unor obiecte străine de care ești legat în timp ce

lucrurile simple emană o căldură aproape umană