Într-o seară de ianuarie
la minus douășopt de grade celsius
ne spuneam dorințele
în șoaptă
la ureche
să nu le auzim decât noi
și cine mai vrea să le audă
și tot verdele din inimile noastre
se desprindea de noi
și ne transforma
timpul și spațiul
într-o altfel de armonie
bazată pe suflet
și prea puțin pe rațiuni
complementare lui
se auzea Chopin
din depărtare
nu dintr-un loc, nu dintr-un spațiu
iar noi am lăsat geamul mașinii larg deschis
să intre tot cât era
viteza ne făcea ca firele de păr
să ne danseze pe mâini
ca un impuls Vlad a apăsat pe accelerație
și am simțit un fior intens de bine
și tot filmul cu adolescenți
s-a transformat într-o treabă serioasă
până când am observat că aerul nu se mai izbea
de nimic
ci depindea fizic de prezența noastră
nici Italia nu mai exista, nici boli,
nici emigranți ilegali la muncă-n Spania cum ne-am dorit să fim
mereu nici foame, nici dureri de apenticită,
nici foste prietene pe care le uram pentru ce ne-au făcut
nici accidente sau alte gânduri abuzive
doar melancolie și simțuri
ca prima vizită la bordel
într-o primăvară rece când timiditatea nu te lasă
niciodată sa faci cu-adevărat ce vrei
doi curtezani îndrăgostiți de viață
în căutare de plăceri
atât știam să fim
iar restul se baza pe abstracțiuni
ce nu aveau nevoie de explicații
nu știu câte zile
au trecut în acel moment
dar știu sigur
că acest dans
va dura la nesfârșit
în mintea noastră
la fel ca morile de vânt
nebuni dansând cu Dulcineea.
luni, februarie 15, 2010
Vals - Ea este prin mine, cea care luptă și triumfă, iar eu, prin ea respir, din ea îmi trag ființa și viața.
Etichete:
literatura,
music,
poezie,
video
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
păreri